Dacă vă regretaţi cu adevărat fapta sau intenţia, mulţumiţi-i Domnului cu o inimă plină de bucurie chiar pentru faptul că v-a judecat şi deplângeţi faptul că aţi putut uita – chiar şi pentru un singur moment – iubirea Lui infinită, părintească şi sacră, deşi soarele vă strigă în fiecare zi cu voce tare, de pe cer: ‘Copii, Tatăl vostru preasfânt şi preabun m-a creat pe mine pentru voi; recunoaşteţi iubirea Lui imensă pentru voi!’, iar luna vă strigă: ‘Copii, ascultaţi-mă, Tatăl vostru plin de iubire m-a creat pe mine de dragul vostru, pentru a vă fi paznic credincios şi companie constantă pe pământ, precum şi martor etern al necontenitei Lui iubiri faţă de voi!’ Iar stelele vă strigă: ‘O, copii, numărul nostru este infinit; în majoritatea noastră, noi suntem sori ai altor lumi îndepărtate, fiecare dintre ele corespunzând în parte naturii voastre, atât individual, cât şi în multiplicitatea lor. Iată, noi am fost create pentru voi, şi la fel întreaga infinitate! O, recunoaşteţi cât de sacru, de atotputernic, de mare, bun şi plin de iubire este Tatăl vostru!’
Iar întregul pământ vă strigă la rândul lui: ‘O, copii, ascultaţi-mă, eu însumi şi tot ceea ce port pe umerii mei sunt pentru voi! Eu vă port precum o mamă plină de iubire prin spaţiile infinite şi vă alăptez zilnic la sânii mei deschişi întotdeauna pentru voi; mă învârt şi mă rotesc continuu pentru ca voi să aveţi parte de zile şi de nopţi, şi astfel, la fel ca şi copiii atunci când se joacă, să vă puteţi odihni după o zi de activitate. O, copii, cine poate număra sarcinile nesfârşite pe care trebuie să le îndeplinesc eu de dragul vostru? Iată, toate acestea au fost aranjate în acest fel de către Tatăl vostru preasfânt şi preabun, numai datorită iubirii Lui infinite pentru voi!’
O, copii, întrebaţi apa, şi ea vă va răspunde la fel; întrebaţi văile şi munţii, şi ele vă vor spune aceleaşi lucruri. Întrebaţi iarba, plantele, tufişurile, copacii şi animalele, iar răspunsul va fi întotdeauna acelaşi. Da, fiecare picătură de rouă vă va demonstra cu claritate şi fiecare fir de praf vă va şopti la ureche că Domnul Dumnezeul nostru, Iehova, este Tatăl nostru plin de iubire şi a creat pentru noi toate aceste minuni izvorâte din inima Lui părintească numai pentru ca noi să ne putem completa educaţia, devenind astfel capabili ca, în iubirea noastră pentru El, să primim binecuvântări şi fericiri încă şi mai mari, care vor culmina cu cea finală: Viaţa eternă întru El!
O, copii, cât de bun este Tatăl nostru! Cum aţi putut să-L uitaţi chiar şi pentru un singur moment, şi asta pentru un motiv atât de lipsit de importanţă?!
Astfel, dacă doriţi să vă lepădaţi cu adevărat de neascultarea voastră, meditaţi şi descoperiţi cauza adevărată a acestei căinţe, căci altminteri ea este inutilă şi frivolă.
Noi ne-am născut cu toţii din Iubirea eternă, şi de aceea, suntem copiii aceluiaşi Părinte preasfânt care locuieşte de-a pururi în gloria şi sfinţenia Lui eternă, precum şi în iubirea Lui pentru noi şi a noastră pentru El. De aceea, iubirea Lui trebuie să însemne totul pentru noi. Căci numai prin şi întru iubire suntem noi copiii Lui, numai prin iubire ne putem închina noi Lui, recunoscându-L ca Domn şi Dumnezeu al nostru; numai prin iubire Îl putem recunoaşte şi ne putem apropia de El, şi numai prin ea putem trăi şi atinge în cele din urmă viaţa eternă.
Dumnezeu este inaccesibil în sfinţenia Lui, de necuprins în înţelepciunea Lui, nelimitat în compasiunea Lui, teribil în atotputerea Lui şi de-a pururi invincibil în forţa pe care o emană. Lumina Lui este Lumina tuturor luminilor, iar focul Lui Focul tuturor flăcărilor. În aceste forme, El este astfel de-a pururi inviolabil, fiind pentru noi un Dumnezeu străin, care nu ne doreşte şi ne respinge în permanenţă. Dar tot El este simultan şi Iubirea Supremă. Această iubire împacă Divinitatea, astfel încât Aceasta ajunge să aibă grijă de noi. Dacă îl iubim pe Dumnezeu, esenţa Lui divină se revarsă asupra noastră sub forma iubirii Lui pentru noi; El face din noi copiii Lui şi ni se revelează ca Părinte preasfânt, plin de iubire şi de compasiune, în tot ceea ce vedem cu ochii, pentru a-L iubi şi a ne bucura de El, atingând astfel în cele din urmă viaţa eternă şi libertatea supremă, întru care îl vom recunoaşte pe deplin.
Aşadar, copii, nu uitaţi Cine şi Ce este Dumnezeu, şi respectiv Cine şi Ce este Tatăl nostru preasfânt, şi acţionaţi în consecinţă! Amin!”
Nimeni nu poate judeca pe cineva si in acelasi timp sa invete ceva sau sa iubeasca... Calea spre suflet este ingusta, de aceea trebuie sa alegem ce lasam sa intre pe ferestrele inguste ale sufletului... Tot ce este mai putin important iese usor(se manifesta)pe ferestrele sufletului, ca ura, avaritia, minciuna...dar ceea ce este pretios intra(ramane)greu... asa cum este dragostea. Este cea mai concludenta dovada ca interiorul este mai pretios decat exteriorul. Dragostea e tot timpul nesecata si se hraneste prin ce daruieste pe cand interiorul, cel plin de judecata se hraneste prin ceea ce poate lua din exterior. Cand iubim vrem sa daruim ceva, cand judecam vrem sa luam inconstient acea farama care ne lipseste noua, pentru a compensa lipsa dragostei. Omul a fost facut pentru a darui. Nimeni nu poate lua si da in acelasi timp...
RăspundețiȘtergere